Zilele Armoniei

Suntem peste opt miliarde de oameni pe această planetă și fiecare dintre noi este unic. Avem povești, experiențe, convingeri și moduri diferite de a privi lumea. Dar, dincolo de toate lucrurile care ne diferențiază, există ceva profund omenesc care ne apropie: cu toții vrem să fim respectați, ascultați și apreciați. Cu toții vrem să fim tratați cu demnitate.

Poate că de aici ar trebui să începem. Nu de la ceea ce ne desparte, ci de la ceea ce avem în comun. Nu ridicând și mai multe ziduri între noi, ci construind mai multe punți.

Destrămarea unei societăți începe cu mult înainte ca oamenii să ajungă la violență. Începe atunci când diferențele dintre noi devin mai importante decât ceea ce ne unește, când începem să ne privim ca adversari, iar în cele din urmă ca dușmani.

Ura are o caracteristică periculoasă: se răspândește. O jignire provoacă o altă jignire. O amenințare provoacă teamă sau furie. Agresivitatea naște agresivitate. Iar atunci când asemenea comportamente sunt repetate suficient de mult în spațiul public, riscăm să ne obișnuim cu ele.

Începem să credem că este normal să strigi atunci când nu mai ai argumente. Că este firesc să jignești un om pentru că are altă părere. Că amenințarea este o dovadă de putere, vulgaritatea o formă de sinceritate, iar umilirea adversarului o victorie. Dar nu este.

La fel ca o substanță toxică, ura ne devorează existența, puțin câte puțin.

Ura nu îl rănește doar pe cel căruia îi este adresată, ci îl transformă și pe cel care o poartă. Iar atunci când ajunge să facă parte din discursul unei comunități, efectele ei se răspândesc dincolo de oameni și încep să erodeze unul dintre lucrurile esențiale pe care se sprijină orice societate: încrederea pe care o avem unii în ceilalți.

Fără încredere este foarte greu să cooperăm. Fără cooperare este greu să construim. Iar fără capacitatea de a construi împreună, orice șansă reală de a trăi în armonie unii cu ceilalți devine din ce în ce mai mică.

Înainte de a ne lăsa atrași în acest joc al urii, ar trebui să ne întrebăm cine profită, de fapt, de pe urma dezbinării nostre? Un mod sigur: nu noi.

Într-o societate permanent învrăjbită există întotdeauna oameni care pot transforma frica, furia și dezbinarea în audiență, influență, bani și putere. De aceea ar trebui să fim mult mai atenți la cei care ne spun permanent pe cine trebuie să urâm, dar care nu au nicio soluție la problemele cu care ne confruntăm. La cei care amenință în loc să vină cu argumente. La cei care jignesc în loc să explice. La cei care au nevoie permanent de dușmani pentru a-și mobiliza susținătorii. La cei care încearcă să transforme frustrarea oamenilor în ură împotriva altor oameni.

Un om care are argumente nu are nevoie de urlete pentru a le face mai puternice.

Să nu mai confundăm agresivitatea cu puterea. Vulgaritatea cu sinceritatea. Amenințarea cu autoritatea. Și capacitatea de a umili un om cu inteligența.

Să facem din nou penibilă minciuna deliberată. Să facem ridicolă încercarea de a înlocui argumentele cu țipete și amenințări. Și, mai ales, să condamnăm fără echivoc orice incitare la violență, indiferent din partea cui vine și împotriva cui este îndreptată.

Putem face toate acestea fără să fim agresivi. Putem combate minciuna cu adevărul, manipularea cu informația și discursul urii cu argumente. Putem să ne formăm un reflex simplu atunci când cineva încearcă să ne provoace furie printr-o informație: Este adevărat? Care este sursa? Există dovezi? Poate fi verificată? Uneori, câteva minute petrecute verificând o informație pot împiedica o minciună să mai facă încă un pas prin lume.

Dar poate cea mai importantă schimbare trebuie să se producă în felul în care ne raportăm unii la alții.

Trebuie să redescoperim ceva ce pare banal și totuși uităm atât de ușor în mijlocul unei dispute: omul din fața noastră este tot un om, la fel ca noi.

Putem avea opinii politice diferite. Putem vedea diferit economia, educația, administrația sau problemele sociale. Putem avea dispute aprinse și putem susține cu pasiune lucruri complet diferite.

Dar există o diferență enormă între a spune „Nu sunt de acord cu tine și îți explic de ce” și a spune „Nu sunt de acord cu tine, și te urăsc pentru asta.” Prima atitudine poate construi o societate. A doua o va distruge.

Pentru că, dincolo de opiniile noastre, cei mai mulți dintre noi ne dorim lucruri surprinzător de asemănătoare. Vrem să fim respectați. Vrem să putem munci cinstit și să trăim decent. Vrem să ne creștem copiii în siguranță. Vrem legi care să fie respectate. Vrem oameni competenți și integri în funcții importante. Vrem ca furtul, corupția și violența să fie sancționate. Vrem să nu fim mințiți și manipulați. Vrem libertate, siguranță și demnitate.

Sunt mult mai multe lucrurile care ne apropie decât cele care ne despart.

Iar dacă problemele noastre sunt comune, atunci ar trebui să încercăm să găsim împreună și soluțiile. Nu prin ură. Nu prin amenințări. Nu prin violență. Ci prin dialog civilizat, folosind argumente și asumându-ne responsabilitatea pentru acțiunile noastre.

Putem alege să rămânem indiferenți la valul de ură care se revarsă în viețile noastre sau putem alege să spunem «Și Mie Îmi Pasă». Îmi pasă de comunitatea în care trăiesc și de felul în care aleg să mă port cu ceilalți. Îmi pasă ca minciuna să nu devină adevăr doar pentru că este repetată la nesfârșit. Îmi pasă ca nimeni să nu fie umilit pentru că gândește diferit. Îmi pasă ca violența să nu fie confundată cu puterea sau curajul și, mai presus de toate, ca ura să nu devină o normalitate în societatea noastră.

Dar îmi pasă și de omul care nu gândește ca mine. Pentru că libertatea mea nu poate exista mult timp într-o societate în care libertatea celuilalt nu mai contează. Demnitatea mea nu poate fi protejată într-o lume în care demnitatea altora poate fi călcată în picioare. Iar siguranța mea nu poate exista într-o comunitate în care violența devine o modalitate acceptată de a rezolva diferendele dintre oameni.

De aceea, „Și Mie Îmi Pasă” înseamnă și responsabilitate.

Înseamnă să nu distribui un fake news doar pentru că mi se pare senzațional. Să nu aplaud o jignire doar pentru că este îndreptată împotriva cuiva cu care nu sunt de acord. Înseamnă să condamn violența indiferent cine o comite. Înseamnă să cer argumente în locul amenințărilor și soluții în locul dușmanilor inventați.

Și, poate cel mai important, să aleg să construiesc punți acolo unde cineva încearcă să ridice ziduri.

Nu trebuie să fim identici pentru a trăi împreună. Nu trebuie să avem aceleași opinii pentru a ne respecta. Nu trebuie să renunțăm la convingerile noastre pentru a-l asculta pe celălalt.

Trebuie doar să nu uităm că și cel din fața noastră este tot om. Un om care, asemenea nouă, vrea să fie respectat. Care vrea să fie ascultat. Care vrea să conteze. Care vrea să trăiască liber și demn.

Schimbarea unei societăți nu începe cu lucruri spectaculoase. Schimbarea poate începe atunci când suficient de mulți oameni refuză să mai participe la jocul urii. Când aleg să verifice înainte să distribuie. Să argumenteze înainte să acuze. Să asculte înainte să judece. Să respecte omul chiar și atunci când nu sunt de acord cu ideile lui. Să construiască o punte acolo unde alții încearcă să ridice încă un zid.

Pentru că fiecare punte construită între doi oameni înseamnă mai multă încredere, iar din milioane de asemenea legături se construiește, în cele din urmă, o societate.

Mai puține ziduri între noi. Mai multe punți care să ne lege.

Poate că acesta este unul dintre cele mai simple și, în același timp, cele mai importante lucruri pe care le putem spune astăzi:

Și Mie Îmi Pasă.

Îmi pasă de oameni.
Îmi pasă de adevăr.
Îmi pasă de libertate.
Îmi pasă de lumea în care vom trăi împreună.