Evenimentul Zilele Armoniei este pentru cei care doresc să experimenteze bucuria de a fi în armonie cu oamenii din jurul lor și cu natura, timp de trei zile în fiecare lună. Este o invitație de a dărui puțin din timpul, atenția și energia noastră oamenilor și locurilor care fac parte din viața noastră.
Evenimentul se derulează în ultimele trei zile consecutive de vineri, sâmbătă şi duminică din lună. Se organizează un eveniment Zilele Armoniei pentru fiecare lună a anului, după un calendar stabilit la fiecare început de an.
Vineri este ziua celor dragi
Prima zi este dedicată familiei, prietenilor și tuturor oamenilor care ocupă un loc important în viața noastră.
Sunt oamenii pe care îi iubim și îi apreciem, dar de multe ori uităm să le arătăm acest lucru. Vineri încetinim puțin ritmul și alegem să fim cu adevărat prezenți. Putem pregăti micul dejun la pat pentru persoana iubită, îi putem îndeplini un mic moft, putem organiza un picnic, o ieșire la film sau o masă festivă în familie.
Putem suna un prieten cu care nu am mai vorbit de mult, putem face o vizită cuiva care ne simte lipsa sau putem trimite un mesaj sincer de apreciere. Nu contează cât costă gestul, ci câtă atenție și afecțiune așezăm în el.
Vineri le reamintim celor dragi, prin cuvinte și fapte: „Ești important pentru mine și mă bucur că faci parte din viața mea.”
Sâmbătă este ziua comunității
Sâmbătă ne îndreptăm atenția către oamenii alături de care trăim: vecini, colegi, cunoscuți sau chiar persoane pe care le întâlnim pentru prima dată.
Putem organiza împreună cu vecinii o acțiune de curățenie, putem ajuta o persoană singură sau în vârstă la cumpărături, putem oferi câteva ore unei inițiative de voluntariat sau putem sprijini o familie aflată într-o situație dificilă.
Uneori, binele începe cu un gest foarte mic: să deschidem cuiva o ușă, să acordăm prioritate în trafic, să oferim un compliment sincer unei persoane necunoscute sau să spunem un simplu „Mulțumesc” celui a cărui muncă trece adesea neobservată.
Sâmbăta este și ziua în care dăm binele mai departe. Dacă cineva face un gest frumos pentru noi, ne oferă un compliment sau ajutorul, alegem să continuăm lanțul faptelor bune și să facem, la rândul nostru, ceva bun pentru altcineva. Astfel, un singur gest poate călători prin întreaga comunitate și poate ajunge la oameni pe care nu îi vom cunoaște niciodată.
Duminică este ziua mediului înconjurător
Duminică este ziua de armonie cu mediul în care trăim și cu animăluțele care depind de foarte multe ori de grija pe care alegem să le-o arătăm.
Putem curăța un spațiu verde, putem aduna deșeurile dintr-o zonă în care acestea sunt aruncate frecvent, putem îngriji un petic de verdeață sau ne putem alătura unei acțiuni locale de protejare a mediului.
Tot duminică putem vizita adăposturile și padocurile pentru animale, putem sprijini adopțiile responsabile, putem dona hrană ori materiale necesare pentru îngrijirea animalelor sau putem promova animalele care își caută o familie. Ne putem implica și în campanii de sterilizare a animalelor fără stăpân, organizate împreună cu medici veterinari, asociații și autorități competente.
Fiecare acțiune se va realiza în siguranță, cu respectarea legii și sub îndrumarea celor care au pregătirea necesară. Dorința de a ajuta devine cu adevărat valoroasă atunci când este însoțită de responsabilitate.
Angajamentul participantului la Zilele Armoniei
Zilele Armoniei nu au nevoie de reguli impuse, ci de valori asumate. Prin simplul fapt că alegem să participăm, ne luăm un angajament față de noi înșine și față de ceilalți.
În aceste trei zile alegem:
- să participăm la cel puțin una dintre acțiunile propuse, în funcție de timpul, posibilitățile și energia noastră;
- să nu folosim insulte, jigniri, înjurături sau alte forme de agresivitate verbală;
- să răspundem neînțelegerilor cu calm, respect și dorința sinceră de a găsi o soluție;
- să dăm mai departe un gest frumos, un compliment sincer sau o faptă bună la cât mai multe persoane;
- să ajutăm fără să transformăm vulnerabilitatea altcuiva într-un prilej de expunere;
- să respectăm diferențele de opinie, vârstă, cultură, credință sau stil de viață;
- să nu judecăm oamenii după amploarea contribuției lor, deoarece și cel mai mic gest poate avea o valoare profundă;
- să protejăm natura, animalele fără stăpân și să desfășurăm toate activitățile în condiții de siguranță;
- să păstrăm evenimentul departe de conflicte, discriminare sau interese politice;
- să fim, prin propriul comportament, exemplul schimbării pe care dorim să o vedem în comunitate.
Acest angajament nu ne cere să fim perfecți. Ne invită doar să fim mai atenți la cuvintele noastre, mai generoși în gesturi și mai responsabili în alegerile pe care le facem.
Armonia începe cu fiecare dintre noi
Zilele Armoniei nu este o invitație de a face lucruri spectaculoase sau ieșite din comun ci de a redescoperi puterea gesturilor mărunte, aflate la îndemâna fiecăruia dintre noi. Un cuvânt bun, un compliment sincer, câteva clipe oferite unei persoane dragi, un ajutor venit la momentul potrivit sau grija față de natură pot părea lucruri neînsemnate, dar au puterea de a schimba ziua unui om și de a inspira alte gesturi frumoase.
Nu amploarea unei fapte îi dă valoare, ci sinceritatea cu care este făcută și binele pe care îl aduce în viața celuilalt. Iar atunci când asemenea gesturi se adună și sunt duse mai departe de cât mai mulți oameni, ele pot transforma treptat o întreagă comunitate.
